Titus Andrei și un moment cu neuitatul Nicu Covaci
Bineînțeles, un album intitulat „Vino Țepeș” precum cel al trupei Phoenix, apărut în 2014 nu poate fi decât istorie și muzică. Iar ceea ce istoria nu uită devine legendă.
Însăși trupa Phoenix este o legendă. Legendă Nicu Covaci. Fondatorul, centrul, creatorul. După opinia mea, tot ceea ce a dat mai de preț cultura și spiritualitatea noastră etno-pop-rock. Spune poetul: pericolul a fost mediul lui firesc. I-au plăcut lupta văilor cu piscul, îndoiala, riscul, tot ce e ancestral, eroii veniți din glie în atâtea cântece cu sunet românesc.
Eram în armată la Lipova, Arad, 1975, când în spectacolele noastre pe scena Casei de cultură Lipova, așteptate cu nerăbdare de fiecare dată, pe lângă ceea ce trebuia să cântăm, strecuram și câte o piesă două din repertoriul Phoenix. Delir minute-n șir. Aveam mulți absolvenți de Conservator și ieșea totul foarte bine.
„Andri Popa”, „Negru Vodă”. Când începea vioara se cutremura sala. „Mugur de fluier” sau „Pavel Chinezul, leat” – 1479 – bonusul albumului la care ne referim.
Versurile – Șerban Foarță, poet, eseist, traducător și Andrei Ujică – scriitor, regizor, scenarist. Creatori timișoreni în plină afirmare în acei ani, autori ai volumului de versuri, primul de fapt, „Texte pentru Phoenix”, care arată disponibilitatea față de resursele mistice și magice ale cântecului vechi. Nicu Covaci – compoziții și orchestrații. El și muzica ce vine de dincolo de orizont. Phoenix în formula 2014.
{Audio}
Leave a Reply