Titus Andrei și un muzician aparte: Bogdan Ota

 

Colecția de muzică. Simfonic metal Band. Atenție, sunt români! Trupa Neuroleptica, lider Bogdan Ota, originar din Botoșani, absolvent al Conservatorului din Iași, stabilit în America. I-a fost greu, a răzbit greu, iar acum colindă lumea, triumfând.

Mă consider norocos, deoarece peste tot reacția publicului este una pozitivă– spune Bogdan Ota, compozitor, pianist și orchestrator de mare, mare talent.

A înregistrat în urmă cu trei ani albumul Bliss (Fericire – Extaz), împreună cu alți români entuziasmați și ei cu siguranță de soundul și performanțele grupului.

Bogdan Stanciu –chitară, Sergiu Dimidof – percuție, Răzvan Sofronescu- bass, Silvia Bejan și Lucian Anghel – vocaliști.

Privind relațiile interumane pentru mine România este pe primul loc – afirmă muzicianul Bogdan Ota, care își definește publicul astfel: “Muzica mea, albumele mele se adresează, în general, oamenilor care au un pic de … în română noi dacă spunem bun simț, sună altfel un pic de common sense, ar fi în engleză. Un pic de simț practic, suficient simț al realității și suficient simț al fantasticului cât împreună să le dea o înțelegere a muzicii pe care o fac eu”.

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!