Trupa Bambi: Ne place să credem că suntem o formulă reuşită pentru că oamenii pot să asculte câte puţin din fiecare gen muzical…

Trupa Bambi, care în fapt sunt Raluca si Denisa, este formată din două domnişoare frumoase, simpatice, joviale şi foarte deschise. Şi-au început cariera în showbiz acum 20 de ani , când Raluca şi Denisa participau la emisiuni pentru copii gen “Feriţi-vă de magaruş” sau “Abrcadabra” care la acel timp au avut mare succes la public. Fetele de la Bambi s-au aflat în primăvara acestui an, pentru prima dată, în turneu în SUA şi au rămas plăcut impresionate de ceea ce au văzut până acum în periplu lor muzical prin State. Am avut plăcerea să stau de vorbă cu fetele de la Bambi imediat după ce show-ul pur românesc şi-a tras cortina. Simpaticele domnişoare, Bambi, s-au bucurat de un succes deoesebit în rândul românilor şi, vă spun sincer că am rămas plăcut surprins de francheţea şi dezinvoltura cu care fetele de la Bambi vorbeau, fiecare răspuns al fetelor fiind însoţit de un zâmbet sincer şi ştrengăresc sau de o chicoteală simpatică.

VV: Bună seara si bine aţi venit la Sacramento. Spuneţi-mi vă rog cine sunt BAMBI si când v-aţi inceput cariera muzicală? Una este…
 Raluca: Una este Raluca, care este cea mare, cea blondă si o cheamă Raluca Tanase, are 26 de ani şi o are ca soră, pe Denisa, care este cea mică…..(zise Raluca râzând). 
Denisa: …care este brunetă, este mai înaltă şi are 23 de ani şi suntem originare din Bucureşti.
VV: La ce vârstă v-aţi inceput cariera?
Raluca: Eu, la 7 ani iar Denisa la 5 ani…
Denisa: La Palatul Copiilor, la emisiunile de copii care erau la vremea respectivă, “Ba da, ba nu”. “Feriţi-vă de magaruş” şi “Abracadabra”. De fapt la “Abracadabra” ne-am format, unde am lucrat in echipă cu Marian Râlea si Andrei Blaier, de la care am învăţat foarte multe.
 VV: Când a luat fiinţă formula actuală de Bambi şi care este melodia voastră cea mai de succes?
 Raluca: Bambi s-a format în anul 2000 pe 1 iunie, de Ziua Copilului, iar piesa noastră care reprezintă cartea noastră de vizită, cum zicem noi, se numeşte “Doi ochi căprui”.
 VV: Cine vă însoţeşte în acest turneu muzical?
 Raluca: Suntem însoţite de părinţii nostri care sunt şi prietenii dar şi impresarii nostri, astfel banii rămân in familie… (ambele fete încep să chicotească la unison).
 VV: Eu credeam că piesa cea mai de succces este “Îmi cânt iubirea”..
 Raluca: Aceasta este o piesă foarte frumoasă, cu care am câştigat Discul de Aur în ţară, este un hit, dar piesa cu care toţi ne ştiu este “Doi ochi căprui”.
 VV: Aţi scos acum un CD aniversar de 10 ani?
 Raluca: Da, este al zecelea CD, pe care l-am lansat cu ocazia implinirii a 10 ani de carieră, iar albumul se numeşte “De 10 ani”.
 VV: Deci anul şi CD-ul. Înseamnă că sunteţi o trupă de succes. Pe litoral aveţi concerte?
 Denisa: Da, avem foarte multe cântări in ţară, cântăm şi la nunţi şi la botezuri. Pe litoral nu am mai mers de 2 ani, pentru că am ales ca vara să colindăm tara pentru “zile de oras” sau diferite festivaluri.
 VV: Am o întrebare de baraj: Cu dragostea cum staţi?
 Raluca: Bine!
Denisa: Foarte bine!
 VV: Amândoua aveţi prieten? Să înteleg că admiratorii voştri nu au nicio sanşa, nu?
 Denisa: Da, avem prieten. Admiratorii noştri au toate şanse pentru că sunt admiratorii noştri şi ei vor sa fie admiratorii noştri si atât. (zâmbeşte larg). 
 VV: Aşadar, admiratorii vor rămâne numai pe post de admiratori…
 Denisa: Da…

VV: Greşesc dacă afirm că tu , Raluca, eşti mai vorbăreaţă decât sora-ta?

Raluca: Te înşeli, nu este adevărat, se mai întâmplă câteodată (zise Raluca afişând un zambet larg)

Denisa: Ne completăm una pe alta, când una oboseşte începe cealaltă (zise Denisa razând cu poftă)
VV: Sunteţi pentru prima oară in SUA? Cum vi se pare America ?
Raluca: Suntem îndragostite de partea asta a Californiei, pentru că avem şi multe rude aici în Sacramento din partea mamei.
VV: Care este oraşul vostru favorit?
Raluca: Las Vegas, cred că este cel mai frumos oraş.
Denisa: Eu am un top. Pe primul loc este Miami, Las Vegas si New York.
VV: Cum vi se par românii din State?
Raluca: Deşi este criză, am fost foarte fericită că lumea a venit la spectacole şi toti colegii noştri au facut spectacole reuşite şi lumea s-a simţit foarte bine şi ecourile au fost pozitive.
Denisa: Ne place să credem că suntem o formulă reuşită pentru că oamenii pot asculta câte puţin din fiecare gen muzical.
VV: Când veţi mai reveni?
Raluca: Când ne cheamă românii de aici vom reveni cu siguranţă cu cea mai mare plăcere.
VV: Eu va mulţumesc pentu amabilitate, mult succes şi baftă in continuare şi să ne revedem cu bine.
Raluca: Mulţumim frumos, şi vom reveni oricând cu placere.
Autor: Viorel Vintilă, 2 noiembrie 2011

Share This:

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.